Cu cât mai multe obstrucții, cu atât mai spectaculos rezultatul. Cu cât mai fără de speranță before-ul, cu atât mai îmbucurător after-ul. Genul de gândire pozitivă la care ne logăm automat atunci când intrăm într-un spațiu cum a fost apartamentul tip tunel de lângă Facultatea de Arhitectură. Să facem rost de lumină, ne-am spus. L-am scăldat într-o baie de alb – pereții și mai ales parchetul original, mult prea roșcovan-bătrânicios, și ne-am dezlănțuit la schema electrică. Unui loc cu atâtea tipuri de iluminat i se iartă dimensiunea modestă care, într-adevăr, doesn t matter.

Pe lângă lumină, am mai recurs la alte două semi-trucuri care să scoată din anonimat spațiul-vagon: oglinzi – fațada fragmentată auriu a dulapului + backsplash-ul în bucătăria minusculă și înălțarea zonei de dormit pe o treaptă-sertar uriaș, iluminată indirect, desigur. Fundalul alb și în cele din urmă atât de luminos devine canvas pentru un interior calm, eminamente feminin. Roz prăfuit, draperii spumoase, lustre aurii, piese de mobilă Belle Epoque – sună excesiv și un pic paseist, și totuși nu e, dimpotrivă. Te învăluie, încă de la oglinda rotundă supradimensionată de la intrare, un je ne sais quoi delicat și prețios și mai ales indubitabil ancorat în contemporan.