Dacă e mic, musai să fie alb, să pară mai mare. O regulă de bun simț de altfel, pe care (ne-)am propus s-o încălcăm. Un maro ciocolată amăruie în dormitor și un bleumarin mocnit în tot restul apartamentului (inclusiv tavane) fac ca spațiul modest să devină întunecat, dar nu întunecos, un fel de vizuină contemporană confortabilă și moody în care să-ți tragi suflul după o zi de alergături în centrul haotic al Bucureștiului. N-o fi alb și nu pare deloc mai mare, dar are personalitate și mult râvnita atmosferă. Asta și pentru că am prevăzut nenumărate scheme de iluminare, pentru că un întreg perete din dormitor e tapetat cu lemnul ars de soare și vânt al unei șuri vechi, pentru că betonul merge minunat cu obiectele vintage și de fapt cu orice, pentru că draperiile sunt nesfârșite, și pentru că proprietarul a avut încredere.